„Știu.”
Este unul dintre cele mai interesante răspunsuri într-o conversație de coaching.
„Știu că ar fi util să vorbesc cu el.” „Știu că delegarea mi-ar elibera timp.” „Știu că vreau să spun nu.” „Știu că jobul ăsta nu mai este pentru mine.”
Și totuși nu se întâmplă nimic.
Problema, în astfel de situații, nu pare să fie lipsa informației. Dacă încă o explicație ar fi fost suficientă, probabil schimbarea s-ar fi produs deja.
A ști nu este același lucru cu a putea face
Suntem tentați să tratăm comportamentul ca pe o ecuație simplă: înțeleg ce ar fi util, apoi fac.
Doar că oamenii nu funcționează atât de elegant.
Putem înțelege perfect o situație și, în același timp, să existe ceva care face acțiunea dificilă.
Poate costul perceput este prea mare. Poate evităm o conversație pentru că ne este teamă de conflict. Poate o decizie intră în conflict cu ceva important pentru noi.
Poate comportamentul vechi ne-a fost util foarte mult timp și încă nu am găsit unul care să îi ia locul.
De aceea „De ce nu faci?” nu este întotdeauna o acuzație. Poate fi o întrebare foarte bună.
Ce protejează comportamentul actual?
Uneori un comportament care pare irațional are o funcție.
Managerul care nu delegă spune că vrea mai mult timp, dar verifică fiecare detaliu. Poate nu este o problemă de time management. Poate delegarea îl obligă să accepte că rezultatul nu va arăta exact cum l-ar fi făcut el.
Persoana care spune că vrea să schimbe jobul amână de șase luni. Poate nu îi lipsește planul. Poate schimbarea înseamnă să renunțe la o identitate profesională în care a investit zece ani.
Dacă rămânem doar la întrebarea „Ce faci mai departe?”, putem pierde partea asta.
Uneori merită să întrebăm: „Ce îți oferă situația actuală, chiar dacă spui că vrei să o schimbi?”
Emoțiile nu anulează rațiunea
Avem tendința să vorbim despre decizii ca și cum emoțiile ar fi un defect al sistemului.
„Știu logic că…” Și apoi urmează ceva ce omul continuă să evite.
Poate că emoția nu are nevoie să fie eliminată atât de repede. Poate conține informație: teamă, pierdere, nesiguranță, nevoia de control, apartenență, statut.
Asta nu înseamnă că emoția decide în locul nostru. Înseamnă doar că este greu să înțelegem un blocaj dacă eliminăm jumătate din informația disponibilă.
Este și unul dintre motivele pentru care, în modelul LIVES, emoțiile fac parte din explorarea situației, nu sunt tratate ca zgomot care dispare înainte să înceapă partea „serioasă”. Modelul LIVES pornește tocmai de la ideea că, înaintea acțiunii, poate fi util să înțelegem mai bine contextul.
Din idee în practică
Vrei să duci ideea în practică?
Explorează coachingul individualPlanurile mari sunt confortabile
Există un paradox simpatic.
Uneori este mai ușor să construim un plan extraordinar decât să facem un pas foarte mic.
Planul este încă teorie. Nu poate eșua. Nu ne expune.
Acțiunea, chiar și una mică, produce informație reală.
În loc de „Vreau să deleg mai mult”, poate întrebarea devine „Ce responsabilitate concretă aleg să deleg săptămâna aceasta?”
În loc de „Vreau să am conversația”, poate întrebarea devine „Când o programez?”
Un pas mic poate părea mai puțin spectaculos. Dar are avantajul enorm că poate fi testat.
Insightul are nevoie de realitate
O conversație bună poate produce o perspectivă nouă. Dar perspectiva nu este încă schimbare.
Poate fi dusă în viața reală. Într-o întâlnire. Într-un email. Într-un „nu”. Într-o decizie.
Apoi vedem ce s-a întâmplat.
Uneori funcționează. Uneori descoperim că ipoteza noastră era greșită. Și asta este util, pentru că acum avem informație nouă.
Poate că distanța dintre „știu” și „fac” nu se rezolvă cu și mai multă disciplină.
Poate începe cu o întrebare mai bună: „Ce se întâmplă între cele două?”
Este exact genul de situație care poate fi explorat într-un proces de executive coaching.
Uneori progresul nu începe cu încă o explicație. Începe când devine vizibil ce se întâmplă între intenție și acțiune.
Lucrezi cu o situație asemănătoare?
Începe o conversație